Conducere nouă la Federația Română de Volei
Conducere nouă la Federația Română de Volei

Adin Cojocaru l-a înlocuit pe Gheorghe Vișan în funcția de președinte al voleiului românesc

Programate la data de 30 septembrie 2020, în cadrul Adunării Generale organizate la Complexul Olimpic Sydney 2000, de la Izvorani, alegerile pentru stabilirea conducerii Federației Române de Volei s-au încheiat cu o mare surpriză. Noul președinte al federației este Adin Cojocaru (FOTO, alături de Oana Sîrb), cu 109 voturi, mult peste contracandidatul său, fostul conducător al FRV din perioada 2004-2020, Gheorghe Vișan, care a obținut doar 42 de voturi. Ceilalți doi candidați la președinție, Oana Sîrb și Mihai Duță, s-au retras din cursă înaintea începerii votului, dar au reușit să devină vicepreședinți ai forului voleibalistic intern, cu 112, respectiv 58 de voturi.

"Asta e, am pierdut, nu-i nicio problemă, democrația se respectă. Au fost aici lucruri regizate, au venit cu oameni care au aruncat cu noroi, așa cum se practică... Și așa au avut câștig de cauză. Ca în politică, exact sistemul din politică. Au venit, au țipat, au urlat special pentru treaba asta. Au obținut ce au vrut ei. Să vedem ce fac în continuare cu conducerea lor și promiscuitatea pe care vor să o facă ei", a declarat Gheorghe Vilan la finalul Adunării Generale. Surprinzător este că Vișan a fost învins, practic, cu armele sale, nereușind să mai controleze el persoanele cu drept de vot, așa cum o făcuse la ultimele două Adunări Generale de alegeri...

În funcția de membri ai Consiliului Director au fost aleși: Marius Botea (85 de voturi), Vladimir Bacșiș (81), Marius Lazăr (79), Nicoleta Gonțea (69), Lucian Năstase (68), Silvian Lungu (66), Marius Stăncel (66) și Mihai Ioanovici (58).

Rezultatele alegerilor FRV din 30 septembrie 2020:


Președinte

1. Adin Cojocaru - 109 voturi
-------------------------------------------------------
2. Gheorghe Vișan - 42 voturi
Oana Sârb și Mihai Duță s-au retras din cursă înaintea începerii votului

Vicepreședinte - 2 posturi

1. Oana Sîrb - 112 voturi
2. Mihai Duță - 58 voturi
-------------------------------------------------------
3. Marius Stâncel - 40 voturi
4. Gheorghe Vișan - 36 voturi
5. Cătălin Buhăianu - 23 voturi
6. Darius Meșca - 11 voturi

Membru al Consiliului Director al FRV - 8 locuri

1. Marius Botea - 85 voturi
2. Vladimir Bacșiș - 81 voturi
3. Marius Lazăr - 79 voturi
4. Nicoleta Gonțea - 69 voturi
5. Lucian Năstase - 68 voturi
6. Silvian Lungu - 66 voturi
7. Marius Stăncel - 66 voturi
8. Mihai Ioanovici - 58 voturi
-------------------------------------------------------
9. Cristina Dorobanțu - 56 voturi
10. Petrică Stancu - 52 voturi
11. Nicolae Marin - 36 voturi
12. Florin Grapă - 33 voturi
13. Laurențiu Magdaș - 33 voturi
14. Darius Meșca - 32 voturi
15. Sergiu Ștefănescu - 28 voturi
16. Cornel Itu - 28 voturi
17. Gheorghe Vișan - 27 voturi
18. Cătălin Buhăianu - 25 voturi
19. George Peicea - 20 voturi
20. Tudorel Arbunea - 16 voturi
21. Mihai Marin - 14 voturi

Pareri
Nu sunt pareri pentru aceasta stire.
Parerea dumneavoastra (campurile marcate cu * sunt obligatorii)
Nume *
E-mail
Parere *
Cod securitate *
 
Clasament
Nu sunt competitii introduse.
Rezultate sportive
Clasament
Sondaje
Sondaj
Sondaje
Newsletter
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, pentru a primi cele mai noi stiri din volei !
Abonare
Dezabonare