Cupele Europene la volei, ediția 2018-2019, rezultatele echipelor românești
Cupele Europene la volei, ediția 2018-2019, rezultatele echipelor românești

Victorii de trei puncte pentru formațiile din Blaj și Zalău

Două formații din România au evoluat la mijlocul acestei săptămâni în Cupele Europene la volei. Vicecampioana fetelor, CSM Volei Alba Blaj, își continuă parcursul fără greșeală din Liga Campionilor, reușind miercuri seară a treia victorie la rând în această ediție, de data aceasta în manșa tur din al treilea tur preliminar. După 3:1 în meciul disputat la Sibiu, Blajul are nevoie de minimum două seturi câștigate în returul cu Allianz MTV Stuttgart (Germania), pentru a obține un loc în faza grupelor.

Reamintim că CSM București, deținătoarea titlului de campioană a României, va evolua direct în faza grupelor, stabilite pe 2 noiembrie 2018. CSM, care a fost repartizată în a treia urnă valorică, va juca în Grupa E, alături de Dinamo Moscova (Rusia), Chemik Police (Polonia) și Fenerbahce Istanbul (Turcia).
La rândul său, CSM Volei Alba Blaj, dacă va reuși să o elimine pe Allianz MTV Stuttgart, va evolua în Grupa A, alături de Vakifbank Istanbul (Turcia), deținătoarea trofeului (după ce a trecut în finală chiar de Blaj, în Final Four-ul din luna mai, de la București!), Beziers VB (Franța) și Marița Plovdiv (Bulgaria).
Câștigătoarele grupelor și trei dintre ocupantele poziției secunde, formații având cea mai bună linie de clasament, vor obține calificarea pentru faza sferturilor de finală, programate în perioada 12-21 martie 2019.

Marți seară, ACS Volei Municipal Zalău (FOTO) a făcut pasul decisiv spre o posibilă înfruntare cu Steaua București în 16-imile de finală din Cupa Challenge la volei masculin, după 3:0 în deplasare cu Buducnost Podgorica. Asta, bineînțeles, dacă sălăjenii nu vor "produce" o nedorită și neplăcută surpriză în returul programat la Zalău...

Rezultatele și programul echipelor românești din Cupele Europene la volei:

FEMININ

Liga Campionilor, turul 3 preliminar, manșa tur:

CS Volei Alba-Blaj - Allianz MTV Stuttgart (Germania) 3:1
(25:18, 25:20, 17:25, 28:26) - s-a jucat în Sala Transilvania din Sibiu

Au evoluat pentru Blaj: Kitipova 1p - Zhidkova 18p (3 ași), Aleksic 10p, Ninkovic 7p, Baciu 13p, Lazarevic 11p, Vujovic-libero.
Au mai jucat: Cebic-libero, Rus, Karakasheva 8p, Nneka.
Rezerve neutilizate: Newcombe, Cirovic, Hutinski.
Antrenori: Darko Zakoc și Stevan Ljubicic.

Cupa CEV, 16-imi de finală, manșa tur:

CSM Târgoviște - Galatasaray Istanbul (Turcia) (marți 27 noiembrie 2018, ora 18.00)
- următorul adversar: Nova KBM Branik Maribor (Slovenia) sau Yenisei Krasnoyarsk (Rusia)

Zeleznicar Lajkovac (Serbia) - Știința Bacău (miercuri 28 noiembrie 2018, ora locală 19.00)
- următorul adversar: Sliedrecht Sport (Olanda)

Cupa Challenge, 16-imi de finală, manșa tur:


învingătoarea dintre Formula Formis Rogoza (Slovenia) și Vasas Obuda Budapesta (Ungaria) - UVT Agroland Timișoara (27-29 noiembrie 2018)
- următorul adversar al bănățencelor poate fi LP Kangasala (Finlanda) sau învingătoarea dintre Strabag Bratislava (Slovacia) și GEN-I Volley Nova Gorica (Slovenia), care se întâlnesc în al doilea tur preliminar

MASCULIN

Cupa CEV, 16-imi de finală:

CSM Arcada Galați - Lindemans Aalst (Belgia) (marți 27 noiembrie 2018, ora 18.00)
- următorul adversar: Tourcoing Lille Métropole (Franța) sau CV Teruel (Spania)

Cupa Challenge, turul 2 preliminar, manșa tur:

Buducnost Podgorica (Muntenegru) - ACS Volei Municipal Zalău 0:3 (16:25, 22:25, 18:25)

Au evoluat pentru Zalău:
Bartha 5p (4 ași) - J. Jeliazkov 13p, Mihalcea 11p (5 blocaje), Spînu 4p, Gradinarov 9p, Leo Dal Bosco 9p, Kroiss-libero.
A mai jucat: Gheorghiță 1p.
Rezerve neutilizate: Bălean, Matei, Matheus Dal Bosco, F. Constantin.
Antrenori: Nikolay Jeliazkov și Bogdan Nicolae.

- următorul adversar: Steaua București (România)

Cupa Challenge, 16-imi de finală:


învingătoarea dintre Buducnost Podgorica (Muntenegru) și ACS Volei Municipal Zalău - Steaua București (27-29 noiembrie 2018)
- următorul adversar: învingătoarea dintre Benfica Lisabona (Portugalia) și Pafiakos Pafos (Cipru) sau Iraklis Petosferisi 2015 Salonic (Grecia)

Pareri
Nu sunt pareri pentru aceasta stire.
Parerea dumneavoastra (campurile marcate cu * sunt obligatorii)
Nume *
E-mail
Parere *
Cod securitate *
 
Sondaje
Sondaj
Sondaje
Newsletter
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, pentru a primi cele mai noi stiri din volei !
Abonare
Dezabonare