Cupele Europene la volei feminin, ediția 2017-2018
Cupele Europene la volei feminin, ediția 2017-2018

Așteptăm trei victorii de la echipele noastre feminine!

Cele trei echipe feminine din România care își continuă parcursul în ediția 2017-2018 a Cupelor Europene la volei susțin la mijlocul acestei săptămâni meciuri decisive pentru calificarea în turul următor. În Cupa Challenge, Știința Bacău și CSM Târgoviște (FOTO) au mari șanse de a fi adversare în faza sferturilor de finală, după victoriile obținute în deplasare, ambele cu scorul de 3:2. 

În Liga Campionilor, CSM Volei Alba Blaj este mare favorită să-și treacă în palmares a patra victorie consecutivă, care, în funcție și de rezultatul celeilalte partide din Grupa A, i-ar putea asigura deja calificarea în faza eliminatorie a competiției!

În faza play-off-6 a Ligii Campionilor vor ajunge primele clasate în cele patru grupe plus două echipe de pe locul secund având cel mai bun punctaj. Cum gazda Final Four-ului se va alege dintre aceste șase formații, echipa organizatoare va elibera un loc în play-off-6, pentru a treia ca număr de victorii și de puncte ocupantă a locului 2 în cele patru grupe. 

Programul echipelor românești în Cupele Europene la volei feminin: 

Liga Campionilor, Grupa A, etapa a 4-a:

CSM Volei Alba Blaj - ASPTT Mulhouse VB (Franța) (miercuri 7 februarie 2018, ora 18.00) - meci posibil să fie televizat în direct de postul Digi Sport 4

Celălalt meci din grupa Blajului: Developres Skyres Rzeszow (Polonia) - Volero Zürich (Elveția) (miercuri 7 februarie 2018, ora 19.00)

Clasament Grupa A: 1. BLAJ 3 victorii (9 puncte, setaveraj 9:2); 2. Volero 1v (4p, 6:6); 3. Rzeszow 1v (3p, 3:7); 4. Mulhouse 1v (2p, 5:8). 

Cupa Challenge, optimi de finală, manșa retur:

CSM Târgoviște - Olympiacos Pireu (Grecia) (în tur: 3:2) (marți 6 februarie 2018, ora 18.00)

Știința Bacău - Sm'Aesch Pfeffingen (Elveția) (în tur: 3:2) (miercuri 7 februarie 2018, ora 17.00)

Pareri
BRB (06/02/18 20/32/45)
echipele romanesti devin din ce in ce mai mizerabile :)). Cum vor ei sa atraga vreodata in lumea asta emulatie si sponsori si in final bani de la primarii si CJ daca "evita" deplasaril constant? Chiar n-au rusine.....4 din 5 echipe masculine....Targoviste a "evitat" si ea o cheltuiala in plus azi dupa o prestatie laentabile in fata grecoaicelor :)) Grecii in faliment au mai multa coloana vertrebrala decat managerii romani care isi bat joc de ideea de sport, fair play, respect si respect vis-a-vis de suporteri. Hai.....la anu desfiintarea ca la echipa de baschet, nu? Reincepeti din liga 2 curati si fara datorii :)) Anu trecut la fel si anu asta la fel...sunt curios ce se hotaraste in CA al Stiintei maine! Merge echipa sau nu mai departe? Noroc cu blajul ca la cum si-au batut joc celelalte de competitii la anu dupa noul coeficient mai inscriam ca albania...o echipa in Europa. De fapt, nu stiu de ce le mai inscriem. Ele oricum nu vor sa joace acolo...
BRB (06/02/18 20/36/56)
Erata: LAMENTABILA* Sfat pentru sacalii ce se cred manageri de echipe banii statului.....daca tot nu vreti sa faceti performanta europeana, macar nu mai inscrieti echipele in europa mizerabililor. Va bateti joc de contribuabilii ce vin la sala ca gunoaie de meciuri! Mai bine sa intri in faliment dupa niste cheltuieli prin semifinalele cupelor europene decat sa intri in faliment pentru ca nu mai intereseaza pe nimeni echipa ta fara vlaga in Europa (prietenii stiu de ce). Rezultatu ii acelasi mizerabililor doar ca in prima instanta ai onoare si in a 2-a esti doar un trepadus si un gandac romanesc fariseu ce crede ca o fentat si fraierit pe cineva.
Mdea (06/02/18 22/13/24)
Nu inteleg ironiile. Imi miroase a lupta pt “os” in aceste comentarii. Vorbiti de parca echipa din grecia ar fi Lugoj sau Cluj. Echipa aceasta face performanta de cati a ani prin cupele europene. Nu am vazut meciul retur de la Targoviste dar si in meciul tur s-a jucat volei. Pacat pt victoria de acolo. In privinta celor de la Bacau, cred ca ar da bani sa treaca mai departe nu sa ia bataie sa scape de cheltuieli. La fel si la Tgv. Nu cred ca are cineva gandirea asta.
BRB (06/02/18 23/20/10)
Aceeasi parere o ai si de echipele masculine din ultimele 2 participari in Europa?
BRB (06/02/18 23/21/47)
Campionatul grecesc de volei feminin e praf si pulbere. Olympiakos in campionatul romaniei nu ar prinde locul 4 .
BRB (06/02/18 23/25/29)
Poate azi a prins targoviste o zi f proasta....dar la ce fac mai nou echipele romanesti prin europa (si nu doar la volei) incepi sa nu mai stii daca sa mai speri ceva la vreun meci.
fan volei (07/02/18 16/48/10)
BRB, care deplasare o evita? Daca nu stiai, aflai din articol ca echipele noastre erau adversare pentru un loc in semifinala. Arata-mi si mie pe cineva care să nu vrea o semifinala de cupa europeana
BRB (07/02/18 16/57/21)
In voleiul romanesc iti arat 10! CSM Targoviste aveau de ales intre Bacau care nu stiau daca trece de elvetience. (de-aia si zic....sunt curios dupa infrangrea de ieri a CSM-ului ce se va decide in CA al Stiintei Bacau). In schimb la masculin........"n" exemple! Meciuri prezentate si in gazeta sporturilor in care jucatorii romani de la arcada pariau pe echipa adversa stiind rezultatul. Sezonul asta episoadele ljubljana, benfica. Episoadele amatorilor Azore Bastardos si Brcko (in care romanii au pus jucatorii sa joace pe alte pozitii in deplasarea din bosnia dupa 3-0 acasa. 0-3 in deplasare plus setul de aur pentru bosniaci). Sunt altele si la handbal si baschet cu echipe ce inaintea fazei grupelor pierdeau "dramatic" in deplasare calificarea decisiva.
@BRB (08/02/18 19/11/19)
Sergiu Ștefănescu , mai iesi din mica roma si socializeaza , ca noi știm că ești săgeata primarului , iar de incultura ta generala sa nu mai vorbim . Iar de elevii aia , de care pomenești că sunt educați de voi , ce naiba făceau pe afara cu alcool și tigari in jurul salii . Recunosc injuraturile sunt de pe vremea lui raposatu .
Parerea dumneavoastra (campurile marcate cu * sunt obligatorii)
Nume *
E-mail
Parere *
Cod securitate *
 
Sondaje
Sondaj
Sondaje
Newsletter
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, pentru a primi cele mai noi stiri din volei !
Abonare
Dezabonare