Liga Europeană la volei feminin, ediţia 2012
Liga Europeană la volei feminin, ediţia 2012

Naţionala României se va duela în grupă cu Serbia, Spania şi Ungaria

Confederaţia Europeană de Volei (CEV) a anunţat componenţa grupelor pentru ediţia viitoare a Ligii Europene la volei feminin, care va avea loc în perioada iunie-iulie 2012. Va fi ediţia a 4-a a competiţiei, precedentele fiind câştigate de Serbia. 12 echipe se vor alinia la start, avînd ca obiectiv calificarea pentru FIVB World Grand Prix 2012, rezervată primelor două clasate. Formatul competiţiei a fost modificat faţă de anii precedenţi, datorită apropierii Jocurilor Olimpice de la Londra (27 iulie-12 august). Calendarul a fost restrâns şi pentru că în luna mai au loc turnee de calificare la JO, iar turneul final va avea loc mai devreme, în primul week-end din iulie. Prima clasată din fiecare grupă va obţine calificarea pentru Final Four (Karlovy Vary, 5-6 sau 6-7 iulie 2012), alături de ţara organizatoare, Cehia. Dacă naţionala Cehiei va câştiga Grupa C, atunci a patra echipă calificată va fi cea mai bună dintre ocupantele poziţiei secunde în cele trei grupe.

Naţionala României nu a lipsit de la niciuna dintre ediţiile precedente şi nu va rata nici ediţia 2012, când a fost repartizată în Grupa A, alături de Serbia, Spania şi Ungaria. Nu se mai joacă etape duble, săptămânale, ca anii trecuţi, ci fiecare echipă va găzdui câte un turneu, în care le va înfrunta pe celelalte trei adversare din grupă.

Iată şi componenţa celorlalte două grupe:

Grupa B: Turcia, Franţa, Bulgaria, Elveţia
Grupa C: Olanda, Cehia, Israel, Grecia

Programul competiţiei: 

1-3 iunie: turnee în Serbia şi Cehia
8-10 iunie: turnee în Ungaria, Bulgaria şi Olanda
15-17 iunie: turnee în Spania, Turcia şi Israel
22-24 iunie: turnee în România, Elveţia şi Grecia
29 iunie-1 iulie: turneu în Franţa
5-6 sau 6-7 iulie: Final Four (Karlovy Vary, Cehia)

Pareri
Nu sunt pareri pentru aceasta stire.
Parerea dumneavoastra (campurile marcate cu * sunt obligatorii)
Nume *
E-mail
Parere *
Cod securitate *
 
Sondaje
Sondaj
Sondaje
Newsletter
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, pentru a primi cele mai noi stiri din volei !
Abonare
Dezabonare