Rezultatele etapei a 11-a din Divizia A1 la volei feminin, ultima din tur

Blajul este campioana turului, cu un punct peste Dinamo

Divizia A1 la volei feminin a ajuns la finalul turului din sezonul regulat, iar primele două clasate, CSM Volei Alba Blaj și Dinamo București, sunt despărțite de un singur punct. Totuși, chiar dacă nu mai are un lot de valoarea celor din ultimele două sezoane, când a jucat finale de Cupe Europene, Blajul pare net favorită la cucerirea titlului național. Cu siguranță, în iarnă, conducerea grupării blăjene va face corecturile necesare în lot, mai ales că șansele de a merge mai departe în Liga Campionilor încă există.

Dinamo, surpriza plăcută a turului, va fi tratată cu mult mai mare atenție în continuare de Știința Bacău și CSM Târgoviște, echipe care tradițional erau abonate la podium în ultimele sezoane. Formațiile din Galați și Lugoj par favorite să ocupe ultimele două locuri în turneul locurilor 1-6, având 6 puncte avans față de următoarele clasate. Însă nici Medgidia, nici Piteștiul, nici Clujul nu și-au spus încă ultimul cuvânt!

În privința retrogradării, CSO Voluntari pare condamnată, dacă ne uităm că nu a reușit să câștige nici măcar un set în zece partide. Rămâne de văzut dacă ilfovencele vor încheia campionatul, pentru că au înregistrat deja o neprezentare. Una care nu a fost tratată de Federația Română de Volei conform Articolului 61 din Regulamentul de Organizare a Activității Voleibalistice (ROAV), care la paragraful (1) prevede: "In cazul in care o echipa participanta in campionatele nationale inregistreaza o neprezentare, este considerata retrasa din campionatul respectiv."

Rezultatele etapei a 11-a (ultima din tur) din Divizia A1 la volei feminin (rundă programată de FR Volei pentru data de 14 decembrie 2019):

Joi 12 decembrie 2019

FC Argeș Pitești - CSM Târgoviște 2:3 (25:22, 21:25, 25:14, 14:25, 6:15)

Sâmbătă 14 decembrie 2019

Universitatea NTT Data Cluj - Dinamo București 0:3 (23:25, 14:25, 17:25)
Rapid București - CSO Voluntari 3:0 (25:17, 25:21, 25:14)
CS Medgidia - Știința Bacău 1:3 (18:25, 25:15, 23:25, 21:25)
CSM Volei Alba Blaj - CSM Lugoj 3:0 (25:18, 25:23, 25:11)
CSU Belor Galați a stat

Click AICI pentru clasamentul Diviziei A1 la volei feminin

Pareri
Nu sunt pareri pentru aceasta stire.
Parerea dumneavoastra (campurile marcate cu * sunt obligatorii)
Nume *
E-mail
Parere *
Cod securitate *
 
Sondaje
Sondaj
Sondaje
Newsletter
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, pentru a primi cele mai noi stiri din volei !
Abonare
Dezabonare