Rezultatele etapei a 5-a din Divizia A1 la volei feminin

Prima înfrângere pentru CSM Târgoviște, 1:3 la Blaj

Etapa a 5-a din Divizia A1 la volei feminin s-a desfășurat pe parcursul a trei zile. Sâmbătă s-au disputat trei partide, în care echipele gazdă și-au confirmat statutul de favorite și au obținut victorii de trei puncte, cedând un singur set, cel câștigat de Dinamo la Tîrgu Mureș.

Celelalte două partide, programate duminică și luni, au reprezintat dueluri între primele patru clasate din campionatul precedent, dar și din ierarhia actuală a Diviziei A1.

Duminică, la Blaj, CSM Târgoviște a fost foarte aproape de o victorie de trei puncte în fața campioanei ultimelor trei ediții! După ce și-a adjudecat la 23 primul set, unul extrem de echilibrat, formația oaspete a pierdut în prelungiri setul al doilea, în care a condus cu 20:16, 24:22 și 25:24! Iar asta după ce Blajul a avut 10:4 și 12:6!!! Echipa dîmbovițeană a condus multă vreme și în setul 3, cu 12:7, 15:8, 19:12, 20:13 și 21:15, dar de la 22:19 nu a reușit să mai facă niciun punct. Gazdele au defilat în ultimul act, în fața unor adversare demoralizate după atâtea ratări, și s-au impus cu3:1, administrând echipei din Târgoviște prima înfrângere din acest campionat. 

Rezultatele etapei a 5-a din Divizia A1 la volei feminin (rundă programată de FR Volei pentru data de 11 noiembrie 2017):

Sâmbătă 11 noiembrie 2017

CSU Medicina CSȘ Tîrgu Mureș - Dinamo București 3:1 (23:25, 25:17, 25:23, 25:22)

CSM Lugoj - Universitatea NTT Data Cluj 3:0 (25:12, 25:20, 25:21)

UVT Agroland Timișoara - ACS Penicilina Iași 3:0 (25:11, 25:13, 25:14)

Duminică 12 noiembrie 2017

CSM Volei Alba Blaj - CSM Târgoviște 3:1 (23:25, 27:25, 25:22, 25:14)

Luni 13 noiembrie 2017

Știința Bacău - CSM București 0:3 (19:25, 18:25, 20:25)

CLICK AICI pentru clasamentul Diviziei A1 la volei feminin

CLICK AICI pentru detalii despre transferurile din voleiul feminin românesc

Pareri
Pt "arbitrii" (12/11/17 18/49/03)
Sunteti cei mai tari , va conduce violonistul cotoanta spre ce este el . Asa a castigat si astazi Blajul , cu un primar ....., ce sa facem ? , sa ne retragem , sa fim la fel ca ei ? Jeena frv , ati distrus voleiul autohton . Pregatim jucatoare pentru loturile lor nationale , dar pe banii contribuabililor romani . Cand are sa caute organele competente in visteria Blajului si a lui CSMB?
La vedere (12/11/17 20/58/38)
Sa vedem cine este primul care reclama la DNA Consiliul Director , pentru ilegalitatea facuta . Nicu Cristea , conform oricarui regulament , nu mai are ce cauta in nici o ramura sportiva , sub orice titulatura .
fritz walter (13/11/17 08/55/28)
Cine este Nici Cristea si ce este cu el ? Multumesc anticipat pentru raspuns !
Blaj (13/11/17 11/23/52)
Pt. arbitrii - Uita-te la setul 2. Bloc aut cat casa la final de set pentru Blaj intr-un moment decisiv si se fluiera aut. Asa ca am mai spus-o si o mai spun : " cainele moare de drum lung si prostii de grija Blajuli'. Targovistea a pierdut pe mana ei ... Iar legat de visterii...parca Targovistea si-a retras echipa de baschet din diviza A pentru tot felul de prostii... Stai linistit ..Tarvosistea va fi campiona cand va bate Blajul, Bacaul si Bucurestiul in 3 meciuri din patru in campionat ..,. e simplu, totul e sa poata!
misu (13/11/17 13/11/08)
Ptr. Blaj, ai dreptate doar intr-o singura privinta, ca Targoviste a pierdut pe mana ei, dar nu poti sa recunosti ca arbitrul a "gresit" in cel putin 5 faze, nu poti sa nu recunosti ca atunci cand jucati cu adversari mai puternici intervin putin arbitrii, la fel de bine trebuie sa recunosti ca anul acesta este posibil sa nu mai luati campionatul, ma bucura decizia lui Darko ca a introdus o jucatoare romanca si care a demonstrat ca poate face fata ij liga 1, ma refer la Ramona Rus, sa miscat mai bine decat cea pe care a schimbat-o, jucatoare ca ea mai sunt si pe la alte echipe, chiar si la Targoviste , mai sunt jucatoare bune si la Targu Mures, lasati-le sa joace mai mult si o sa vedeti ca nu o sa va dezamageasca
pt.misu (13/11/17 13/16/18)
La CSM Bucuresti in setul patru arbitrul a gresit flagrant de 2 ori contra Blajului la 21-21 asa ca lucrurile trebuie privite cu calm...in rest ramanem de acord ca Targovistea" s-a pierdut cu firea"l la Blaj,..
Sindicatul Arbitriilor (13/11/17 19/54/14)
Daca nicu cristea este reinclus in arbitaj , ATUNCI FRV O SA AIBA MARI NECAZURI !!!
Cornel (14/11/17 12/03/59)
Stati linistiti , a incercat fratele Crisi Cristea si Bogdan Stoica , sa- readuca pe scena . Dar nimeni din conducerea Federatiei nu o sa riste , stiind ca dosarul acestuia nu poate fi curat pe bune .
pt Cornelus (14/11/17 12/47/10)
Cornele, decizia e luata deja. Nu de fratele Cristea sau Stoica. A adoptat-o Colegiul Director si e afisata pe site-ul federatiei. Deci e in vigoare. Ca acei membri vor avea de explicat unor organe de control asta e alta mancare de peste.
Toto (14/11/17 21/15/04)
Cum este destept jiji , a dat tot pe CS , pacat de Grapa si Pascu , ca sunt profesori/antrenori . Restul : sergiu/blaj soferul lui Rotar , sarb oana /arbitru si bisnitar , adin , mare profesor la Spiru Haret , ispas magazionerul /fratele lui...,cardos /unul fara scoala , un gainar , bietul laurentiu/nimeni , mesca , alt nimeni /dar GOLAN , altul/fostul "mare deputat"buhaianu , care factura in "99 masa fetelor flamande , astalalt fost impresar , inlocuit cu groza , dar in cardasie . Mai vreti Volei pe plan International .
Destept (15/11/17 22/14/53)
Bravo Mocu , " Nu-i prost cine cere , ii prost cine da " . Sper ca a pus obiectiv peste 8 ani , precum in 2008 la lot ; doar bine l-a invatat si pe tanase la Steaua , obiectiv pe termen lung "sa curga € .
Parerea dumneavoastra (campurile marcate cu * sunt obligatorii)
Nume *
E-mail
Parere *
Cod securitate *
 
Sondaje
Sondaj
Sondaje
Newsletter
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, pentru a primi cele mai noi stiri din volei !
Abonare
Dezabonare