Schimbare de program în Cupa Balcanică la volei feminin, ediția 2017

Se joacă în sistem fiecare cu fiecare, după trei abandonuri!

Cupa Balcanică la volei feminin va avea loc în perioada 29 septembrie-1 octombrie 2017, la Gradačac (Bosnia), cu participarea a doar patru dintre cele șapte echipe care se înscriseseră inițial! Trei dintre ele au renunțat la participare, probabil din cauza sistemului de desfășurare prevăzut inițial (CLICK AICI pentru detalii), în care urmau să facă o deplasare destul de lungă pentru numai două partide, dar și datorită șanselor minime de clasare pe podium. 

Nu la fel a gândit și clubul Dinamo București, care s-a deplasat în Bosnia cu un lot alcătuit din jucătoare foarte tinere, cărora le vor prinde excelent meciurile cu Çanakkale Belediye Spor (Turcia), OK Kula-Gradačac (Bosnia) și Železničar Lajkovac (Serbia). Au abandonat competiția încă dinaintea startului KV Drita Gjilan (Kosovo), Rakovski Dimitrovgrad (Bulgaria) și AOK Rudar Pljevlja (Muntenegru)...

Programul Cupei Balcanice la volei feminin, ediția 2017:

29 septembrie 2017:

ora 16.00: Çanakkale Belediye Spor - Dinamo București

ora 18.30: OK Kula-Gradačac - Železničar Lajkovac

30 septembrie 2017:

ora 16.00: Çanakkale Belediye Spor - Železničar Lajkovac

ora 18.30: OK Kula-Gradačac - Dinamo București

1 octombrie 2017:

ora 16.00: Železničar Lajkovac - Dinamo București

ora 18.30: Çanakkale Belediye Spor - OK Kula-Gradačac

Pareri
Nu sunt pareri pentru aceasta stire.
Parerea dumneavoastra (campurile marcate cu * sunt obligatorii)
Nume *
E-mail
Parere *
Cod securitate *
 
Sondaje
Sondaj
Sondaje
Newsletter
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, pentru a primi cele mai noi stiri din volei !
Abonare
Dezabonare