Tragere la sorți în Cupele Europene la volei, ediția 2018-2019

Echipele românești și-au aflat adversarele din Cupele Europene la volei

Vineri, la Luxembourg, s-a desfășurat tragerea la sorți pentru ediția 2018-2019 a Cupelor Europene inter-cluburi la volei, iar în urne s-au aflat și opt echipe din România.

În Liga Campionilor la volei feminin, campioana României, CSM București, va evolua direct în faza grupelor, care vor fi stabilite pe 2 noiembrie 2018. Vicecampioana CSM Volei Alba Blaj va fi a doua reprezentantă a României în această prestigioasă competiție și va debuta în al doilea tur preliminar, contra lui VK UP Olomouc. Se joacă pe 23-24 și 30-31 octombrie 2018, primul meci în Cehia.

Ca să ajungă în grupe, medaliata cu argint a ediției precedente trebuie să mai treacă de o echipă, care se va decide între Allianz MTV Stuttgart (Germania) și învingătoarea dintre UVC Holding Graz (Austria) și Sliedrecht Sport (Olanda), formații care se vor întâlni în primul tur preliminar. Se joacă pe 6-7 și 13 noiembrie 2018, primul meci în România.

Iată adversarele celorlalte formații românești:

Cupa CEV la volei feminin, 16-imi de finală (manșa tur în perioada 27-29 noiembrie 2018, manșa retur în perioada 4-6 decembrie 2018):

CSM Târgoviște - Galatasaray Istanbul (Turcia)

- următorul adversar: Nova KBM Branik Maribor (Slovenia) sau Yenisei Krasnoyarsk (Rusia)

Zeleznicar Lajkovac (Serbia) - Știința Bacău

- următorul adversar: învinsa unui duel din Liga Campionilor, turul 2 preliminar: Allianz MTV Stuttgart (Germania) contra învingătoarei dintre UVC Holding Graz (Austria) și Sliedrecht Sport (Olanda), care se vor întâlni în primul tur preliminar al Ligii Campionilor

Cupa Challenge la volei feminin, 16-imi de finală (manșa tur în perioada 27-29 noiembrie 2018, manșa retur în perioada 4-6 decembrie 2018):


învingătoarea dintre Formula Formis Rogoza (Slovenia) și Vasas Obuda Budapesta (Ungaria) - UVT Agroland Timișoara

- următorul adversar va fi LP Kangasala (Finlanda) sau învingătoarea dintre Strabag Bratislava (Slovacia) și GEN-I Volley Nova Gorica (Slovenia), care se vor întâlni în al doilea tur preliminar

Cupa CEV la volei masculin, 16-imi de finală (manșa tur în perioada 27-29 noiembrie 2018, manșa retur în perioada 4-6 decembrie 2018):

Arcada Galați - învinsa unui duel din Liga Campionilor, turul 1 preliminar: CV Teruel (Spania) vs Lindemans Aalst (Belgia)

- următorul adversar: Tourcoing Lille Métropole (Franța) sau o echipă provenită din Liga Campionilor, turul 2 preliminar, care se va alege dintre CV Teruel, Lindemans Aalst, Viking TIF Bergen (Norvegia) și Chaumont VB 52 HM (Franța)

Cupa Challenge la volei masculin, turul 2 preliminar (manșa tur în perioada 6-8 noiembrie 2018, manșa retur în perioada 13-15 noiembrie 2018):

Tricolorul LMV Ploiești
- Levski Sofia (Bulgaria)

Important: echipa din capitala Bulgariei ar putea fi înlocuită de câștigătoarea Ligii Balcanice 2018, dacă această formație va proveni din Serbia. CEV vrea să evite prin această decizie un posibil duel al sârbilor cu Luboteni Ferizaj, din Kosovo.

- următorul adversar: Perugan Pojat Rovaniemi (Finlanda)

Buducnost Podgorica (Muntenegru) - ACS Volei Municipal Zalău

- următorul adversar: Steaua București (România)

Cupa Challenge la volei masculin, 16-imi de finală (manșa tur în perioada 27-29 noiembrie 2018, manșa retur în perioada 4-6 decembrie 2018):

învingătoarea dintre Buducnost Podgorica (Muntenegru) și ACS Volei Municipal Zalău - Steaua București

- următorul adversar: învingătoarea dintre Benfica Lisabona (Portugalia) și Pafiakos Pafos (Cipru) sau Iraklis Petosferisi 2015 Salonic (Grecia)

Tricolorul LMV Ploiești se "dezintegrează"!

De remarcat că Tricolorul LMV Ploiești, echipă aflată într-o acută criză financiară, a refuzat să se înscrie în Liga Campionilor la volei masculin, astfel că România a pierdut locul în cea mai importantă competiție europeană inter-cluburi! De altfel, gruparea prahoveană a rămas în lunile mai și iunie fără majoritatea jucătorilor care au realizat eventul în sezonul trecut, dar și fără antrenorul principal Sergiu Stancu, ajuns la vicecampioana Greciei, PAOK Salonic.

Astfel, coordonatorul venezuelean Jose Manuel Carrasco Angulo va evolua la Arcada Galați, la fel ca și centrul Julian Bissette, din Santa Lucia, coordonatorul Cristian Bartha și libero-ul austriac Philipp Kroiss au plecat la ACS Volei Municipal Zalău, iar universalul Laurențiu Lică și muntenegreanul Aleksandar Milivojevic (extremă) au bătut palma cu SCM U. Craiova. În plus, extrema din Olanda Gijs Jorna a semnat cu Spacers de Toulouse (Franța), centrul rus Nikita Stulenkov a ales UPCN San Jose, campioana Argentinei, în timp ce extrema Bogdan Olteanu și-a anunțat retragerea din activitate.

Pareri
Nu sunt pareri pentru aceasta stire.
Parerea dumneavoastra (campurile marcate cu * sunt obligatorii)
Nume *
E-mail
Parere *
Cod securitate *
 
Sondaje
Sondaj
Sondaje
Newsletter
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, pentru a primi cele mai noi stiri din volei !
Abonare
Dezabonare