România s-a înscris cu nouă echipe în ediția 2016-2017 a Cupelor Europene la volei
România s-a înscris cu nouă echipe în ediția 2016-2017 a Cupelor Europene la volei

Joi are loc tragerea la sorți pentru Cupa CEV și Cupa Challenge

Confederația Europeană de Volei (CEV) a anunțat marți lista echipelor care s-au înscris în ediția 2016-2017 a Cupei CEV și a Cupei Challenge. Tragerea la sorți pentru aceste două competiții va avea loc joi, la Varna (Bulgaria), cu începere de la ora 11.00. 

La feminin, România are patru locuri și toate au fost ocupate conform estimărilor inițiale: CS Volei Alba-Blaj în Liga Campionilor, CSM Târgoviște în Cupa CEV, CSM București (deținătoarea trofeului - FOTO) și Știința Bacău în Cupa Challenge. 

La masculin vom fi reprezentați de cinci echipe: SCM U. Craiova în Liga Campionilor, Arcada Galați și Știința Explorări Baia Mare în Cupa CEV, Tricolorul LMV Ploiești și ACS Volei Municipal Zalău în Cupa Challenge. Conform regulamentului, pentru că a refuzat înscrierea în Liga Campionilor (România avea dreptul la două reprezentante în această competiție), vicecampioana din Zalău nu avea altă posibilitate de participare europeană. 

GRUPE DIFICILE PENTRU CAMPIOANELE ROMÂNIEI

Tragerea la sorți pentru stabilirea grupelor Ligii Campionilor a avut loc pe 9 iunie 2016, iar ambele campioane ale României au fost acceptate direct în grupe, fără a mai fi nevoie să joace în tururile preliminare, introduse în premieră de CEV. 

CS Volei Alba-Blaj a fost repartizată în Grupa B, alături de Dinamo Moscova (Rusia), Volero Zürich (Elveția) și o echipă venită din calificări. Câștigătoarea disputei Kohila VC (Estonia) - Luka Bar (Muntenegru), din primul tur preliminar, va juca în turul 2 preliminar cu Vizura Belgrad (Serbia). Altă dispută din turul 2 preliminar care interesează Blajul este Khimik Yuzhny (Ucraina) - Dinamo Krasnodar (Rusia). Învingătoarele din turul 2 se vor înfrunta în turul 3 preliminar pentru dreptul de a evolua în Grupa B, iar cele mai mari șanse de a ajunge în grupa campioanei României le are Dinamo Krasnodar. 

SCM. U Craiova, aflată la debut în cea mai importantă competiție europeană intercluburi, a fost repartizată în Grupa D, unde va juca împotriva campioanei Italiei, Modena Volley, și a două echipe venite din tururi preliminare. Este vorba despre învingătoarele disputelor din turul 3 preliminar PGE Skra Bełchatów (Polonia) - Mladost Marina Castela (Croația) sau PAOK Salonic (Grecia) și Arago de Sete (Franța) - Omonia Nicosia (Cipru) sau ACH Volley Ljubljana (Slovenia). Partidele Castela - PAOK și Omonia - Ljubljana sunt programate în turul 2 preliminar.

Pareri
g (30/06/16 14/30/12)
http://www.cev.lu/Competition-Area/CompetitionNews.aspx?NewsID=23508&ID=970
Parerea dumneavoastra (campurile marcate cu * sunt obligatorii)
Nume *
E-mail
Parere *
Cod securitate *
 
Clasament
Nu sunt competitii introduse.
Rezultate sportive
Clasament
Sondaje
Sondaj
Sondaje
Newsletter
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, pentru a primi cele mai noi stiri din volei !
Abonare
Dezabonare