Prima ligă pornește din nou la drum cu numai 11 formații
Divizia A1 la volei masculin, ediția 2025-2026, debutează luni 20 octombrie 2025. Urmează încă un sezon în care avem obișnuitul sistem de desfășurare cu etape săptămânale, iar după cele 22 de runde ale sezonului regulat primele 8 formații vor juca în play-off (locul 1 cu 8, 2 cu 7 și așa mai departe), iar ultimele trei clasate vor evolua în play-out. La finalul acestei faze, se vor desemna echipele participante în Cupele Europene și singura formație retrogradată în Divizia A2. Primul criteriu de departajare în cazul egalității de puncte în clasament este numărul de victorii. Dacă și acesta va fi egal, atunci se va aplica raportul seturilor și apoi raportul punctelor.
Cu toate că au promovat din Divizia A2 CS Universitatea de Vest Timișoara și CSM București, care au înlocuit-o pe Universitatea Cluj, singura formație care a retrogradat în sezonul trecut, gruparea de pe Bega a renunțat să joace în primul eșalon, din motive financiare. Astfel, primul eșalon va pleca la drum cu doar 11 competitoare.
Regula obligativității prezenței pe teren a doi jucători români se va aplica în primul eșalon al voleiului românesc și în sezonul următor. Conform regulamentului, "o echipă participantă în Divizia A1 trebuie să folosească obligatoriu în formaţia de joc cel puţin doi jucători formaţi în România, indiferent de post. Regula trebuie respectată pe toată durata meciului". Formaţia de joc este alcătuită din cei şase jucători aflaţi în teren şi înscrişi în foaia de arbitraj la un moment dat, plus jucătorul libero.
În plus, FR Volei a mai decis și că "în componența conducerii tehnice a unei echipe participante în Divizia A1 trebuie să fie cel puțin un antrenor cu cetățenia română (antrenor principal sau antrenor secund)".
Reamintim că, înainte de startul sezonului 2023-2024, Federația Română de Volei a luat următoarele decizii în privința promovării în Divizia A1:
• Echipele care obțin dreptul de a activa în ediția următoare a Diviziei A1 la volei, în urma desfășurării turneelor de promovare, și nu se înscriu în campionatul Diviziei A1 vor fi sancționate cu suma de 5.000 euro.
• Dacă nici echipele de pe locul 3 sau 4 în turneul de promovare nu se înscriu în Divizia A1, Federația Română de Volei poate invita să se înscrie echipele retrogradate în ediția de campionat recent încheiată, cu condiția ca acestea să nu fi retrogradat 2 ani consecutivi. Cererea de înscriere va fi aprobată după achitarea sumei de 5.000 euro.
• Dacă nici aceste echipe nu pot participa în Divizia A1, FR Volei va invita celelalte echipe din Divizia A2 care au participat în campionatul recent încheiat. Cererea de înscriere va fi aprobată după achitarea sumei de 5.000 euro.
IMPORTANT DE PRECIZAT:
În ședința Consiliului Director al FR Volei din data de 27.06.2023 s-au hotărât următoarele:
• echipele care se retrag din Divizia A1 înainte de începerea sezonului vor plăti o amendă de 5.000 euro. Dacă această retragere survine în timpul campionatului, amenda va fi de 10.000 euro
• echipele care se califică în cupele europene și nu se înscriu în competiția CEV pentru care sunt eligibile vor plăti o amendă de 10.000 euro. Neparticiparea în cupele europene, deși acest drept a fost obținut pe teren, duce la amendarea respectivei structuri/echipe cu 20.000 euro. Neachitarea sancțiunilor duce la neînscrierea în Campionatul Național din ediția următoare.
Programul primei etape din Divizia A1 la volei masculin (rundă programată de FR Volei pentru data de 20 octombrie 2025):
Luni 20 octombrie 2025
ora 18.00: SCM Zalău - Știința Explorări Baia Mare
ora 18.00: Steaua București - CSU Știința Poli București - meci transmis în direct de postul TVR Sport
ora 18.00: CSM Corona Brașov - SCM U. Craiova
ora 19.00: Rapid București - Unirea Dej
Meciul Dinamo București - CSM București a fost amânat (miercuri, de la ora 18.00, Dinamo va juca în Liga Campionilor)
CSM Arcada Galați stă