Ştiinţa Explorări Baia Mare l-a adus ca libero pe Alan, fost campion mondial cu Brazilia!
Site-ul www.voleiromania.ro va încerca să vă prezinte în acest material schimbările în lot sau pe banca tehnică pe care formaţiile din primul eşalon al voleiului masculin românesc le efectuează înaintea campionatului 2015-2016.
Perioada de transferări a început pe 1 septembrie 2015 şi se va încheia cu o zi înainte de startul Diviziei A1, respectiv pe 23 octombrie 2015.
Așa cum a stabilit Adunarea Generală a FRV din aprilie, numărul maxim al voleibaliștilor străini care pot fi trecuți pe foaia de joc va fi de șase, neexistând restricții în utilizarea lor concomitentă. Astfel, în formula de echipă de șase jucători plus libero trebuie să existe cel puțin un voleibalist român. Numărul de voleibalişti străini din lot nu este limitat.
Precizăm că articolul va fi îmbunătăţit de câte ori vom afla ceva nou.
CVM Tomis Constanţa
Au venit:
Alexandru Muscină (16.07.1996, 1,93 m, coordonator, promovat de la echipa de juniori)
Ventsislav Ragin (Bulgaria, 08.04.1992, 2,00 m, centru, Dobrudja Dobrici, Bulgaria)
Konstantin Mitev (Bulgaria, 27.10.1984, 1,96 m, coordonator, Saipa Alborz VC, Iran)
Metodi Ananiev (Bulgaria, 17.02.1986, 2,02 m, extremă, reactivat, ultima oară la Paykan Teheran, Iran)
Goran Škundrić (Serbia, 23.11.1987, 1,99 m, libero, Ribnica Kraljevo, Serbia)
Boyan Yordanov (Bulgaria, 12.03.1983, 1,97 m, universal, Olympiakos Pireu, Grecia)
Andrei Mihalescu (06.04.1996, 1,85 m, extremă, CSȘ LAPI Dej)
Stephen Gotch (Canada, 18.10.1985, 1,96 m, extremă, Noliko Maaseik, Belgia)
Rareș-Pavăl Gavril (21.09.1982, 1,86 m, libero, VCM LPS Piatra Neamţ) - transferul nu se mai realizează
Au plecat: Andrey Zhekov (Bulgaria, coordonator), Andrei Stoian (coordonator, retras din activitate), Ventzislav Simeonov (Italia, universal, retras din activitate), Andrei Spînu (centru, Olympiakos Pireu, Grecia), Bojan Janić (Serbia, extremă, Stade Poitevin Poitiers, Franţa), Stanislav Petkov (Bulgaria, extremă, Maliye Milli Piyango, Turcia), Adrian Aciobăniţei (extremă, VfB Friedrichshafen, Germania), Nikola Rosić (Serbia, libero, Dragons Lugano, Elveția), Răzvan Tănăsescu (libero, retras din activitate)
CS Volei Municipal Zalău
Au venit:
Ciprian Matei (24.04.1989, 2,03 m, universal, CSM București)
Filip-Andrei Constantin (23.10.1997, 1,90 m, coordonator, Steaua Bucureşti, Divizia A2)
Au rămas din campionatul trecut: Marin Lescov (Moldova, coordonator), Mihai Tarţa (universal), Răzvan Mihalcea (centru), Mihai Gheorghiţă (centru), Răzvan Olteanu (centru), Marian Bala (extremă), Leonardo João Dal Bosco Dall Agnol "Leo" (Brazilia, extremă), Cornel Miron (extremă), Rareș Bălean (extremă), Adrian Feher (libero), Claudiu Iov (libero), Stoyan Stoev (Bulgaria, antrenor principal), Bogdan Nicolae (antrenor secund)
Au plecat: Andrei Georgescu (coordonator, SCM U. Craiova), Gabriel Cherbeleaţă (universal, Știința Explorări Baia Mare)
SCM U. Craiova
Au venit:
Andrei-Nicuşor Georgescu (22.03.1991, 1,96 m, coordonator, CS Volei Municipal Zalău)
Vlad Cuciureanu (15.06.1991, 1,95 m, centru, Phoenix Şimleu Silvaniei)
Cristian-Andrei Bartha (29.11.1985, 1,91 m, coordonator, Arcada Galaţi)
Dan Borota (09.07.1984, 1,93 m, extremă, Banatul Caransebeş)
Ivan Mihalj (Croaţia, 23.11.1990, 2,11 m, centru, Ethnikos Alexandroupolis, Grecia)
Oleksiy Klyamar (Ucraina, 11.04.1987, 1,91 m, extremă, Association Sportive Orange Nassau, Franța, liga a doua)
Au rămas din campionatul trecut: Laurenţiu Lică (universal), Răzvan Vîlcelean (universal), Nicuşor Ghionea (centru), Bogdan Ene (extremă), Laurenţiu Marciu (extremă sau universal), Mihai Mărieş (libero), Dănuţ Pascu (antrenor principal), Claudiu Mitru (antrenor secund)
Au plecat: Ionuţ Manda (coordonator, Dinamo Bucureşti), Predrag Bićanin (Serbia, coordonator), Ionuţ Ion-Velicu (centru), Petar Turanjanin (Serbia, centru, Ethnikos Alexandroupolis, Grecia), Vlado Milev (Macedonia, extremă, Anagennisi Deryneias, Cipru), Florin Voinea (extremă, Tricolorul LMV Ploieşti)
Dinamo Bucureşti
Au venit:
Doru Ghimeş (26.05.1983, 1,85 m, libero, Arcada Galați)
Ionuţ-Emil Manda (11.08.1987, 1,93 m, coordonator, SCM U. Craiova)
Alin-Alexandru Bălan (23.09.1992, 1,98 m, universal, VCM LPS Piatra Neamț)
Radu-Gheorghe Floarea (28.04.1997, 2,05 m, centru, CSȘ "Dinicu Golescu" Cîmpulung Muscel)
Ioan-Alexandru Trică (28.10.1996, 2,00 m, coordonator, Banatul Caransebeș)
Au rămas din campionatul trecut: Mircea Roman (universal), Marius Şoloc (centru), Bogdan Mureşan (centru), Cătălin Dobre (extremă), Tudor-Ştefan Romanescu (extremă), Ionuţ Harbuz (extremă), Alexandru Drăgușin (extremă), Daniel Rădulescu (antrenor principal), Cristache Catană (antrenor secund)
Au plecat: Miloš Antonić (Serbia, coordonator), Răzvan Bogdan (coordonator, CSV Dacia Buzău, Divizia A2), Hiroshi Rosales Centelles (Cuba, universal), Dimitar Tonev Ivanov (Bulgaria, extremă), Srdjan Pantelić (Serbia, libero, Banatul Caransebeş)
Arcada Galaţi
Au venit:
Silviu-Ioan Suson (29.04.1989, 1,93 m, extremă, Ştiinţa Explorări Baia Mare)
Filip Despotovski (Macedonia, 02.07.1986, 1,94 m, coordonator, Tyumen, Rusia, liga a doua)
Caio César Provenzano de Prá (Brazilia, 11.03.1987, 2,02 m, universal, Dragons Lugano, Elveția)
Iván Márquez (Venezuela, 04.10.1981, 2,05 m, centru, Ziober Maringá, Brazilia)
Viktor Sysoev (Rusia, 16.09.1987, 1,99 m, extremă, Torpedo Celiabinsk, Rusia, liga a doua)
Au rămas din campionatul trecut: Daniel Martin (coordonator), Mihai Dumitrache (universal), Alexandru Cerşemba (centru sau universal), Nemanja Radović (Serbia, centru), Liviu Cristudor (extremă), Şerban Paşcan (extremă sau universal), Alexandru Zahar (extremă sau universal), Marius Pîrvu (libero), Marian Apostu (antrenor principal), Neculai Harabagiu (antrenor secund)
Au plecat: Cristian Bartha (coordonator, SCM U. Craiova), Bogdan Preda (universal, CSU Bravol Brașov, Divizia A2), Ivan Ćosić (Croaţia, centru, OK Mladost Marina Kaštela, Croația), Sorin Dragomir (extremă, VCM LPS Piatra Neamț), Žiga Županc (Slovenia, extremă, OK SIP Šempeter, Slovenia), Doru Ghimeş (libero, Dinamo București)
CSM Bucureşti
Au venit:
Denis Sințov (Moldova, 09.12.1980, 1,94 m, extremă, BigBank Tartu, Estonia)
Grigory "Greg" Sukochev (Australia, 18.02.1988 - Uzbekistan, 1,96 m, coordonator, Tannourine Club, Liban)
Mark-Allen Dusharme (SUA, 23.05.1981, 2,03 m, universal, Florida Wave, SUA)
Rade Dačović (Serbia, 24.02.1978, 1,98 m, centru, Radnički Kragujevac, Serbia)
Paul-Cristian Cămui (19.12.1996, 1,83 m, libero, CVM Tomis Constanța, echipa de juniori)
Marian Dumitrescu - antrenor secund
Au rămas din campionatul trecut: Claudiu Dumitru (coordonator), Gabriel Bontea (universal sau extremă), Teodor Milotin (centru), Valentin Ioniţă (centru), Veniamin Aldea (centru), Bogdan Bratosin (extremă), Marius Iftime (extremă), Cătălin Miron (extremă), Miloš Gavrilović (Serbia, libero), Iulian Pîslaru (antrenor principal)
Au plecat: Dobromir Dimitrov (Bulgaria, coordonator, Sir Safety Perugia, Italia), Ciprian Matei (universal, CS Volei Municipal Zalău), Ivan Vlasev (Bulgaria, centru, VP Madrid, Spania), Nemanja Dukić (Serbia, extremă)
Unirea Dej
Au venit:
Ionuţ-Octavian Rus (23.12.1982, 2,00 m, centru, Phoenix Şimleu Silvaniei)
Codrin-Constantin Mocanu (28.08.1993, 2,02 m, centru, VCM LPS Piatra Neamţ)
Aleksandar Veselinovic (Serbia, 27.01.1990, 1,96 m, extremă, VC Dresden, Germania)
Daniel Rocamora Blázquez (Spania, 25.05.1988, 2,03 m, universal, SK Posojilnica Aich/Dob, Austria)
Andrei Crişan (14.02.1998, 1,90 m, extremă, dublă legitimare cu LPS Bihorul Oradea)
Ovidiu Macarie - antrenor principal
Au rămas din campionatul trecut: Marius Dascălu (coordonator), Ionuţ Baciu (coordonator), Traian Gemănariu (universal sau extremă), Adrian Fuzeşi (centru), Cristian Dincă (extremă), Horaţiu Gavriş (libero), Vlad Kantor (libero), Tiberiu Szilagyi (antrenor secund)
Au plecat: Cristian Imhoff (Argentina, universal, Tricolorul LMV Ploiești), Uglješa Ilić (Serbia, universal, OK Radnički Kragujevac, Serbia), Danilo Mirosavljević (Serbia, centru, Chemie Volley Mitteldeutschland, Germania), Mihai Coasă (centru, Ştiinţa Explorări Baia Mare), Alexandru Magdaş (centru, Universitatea Cluj), Igor Didorciuc (Moldova, extremă, Ştiinţa Explorări Baia Mare), Victor Lazăr (fost antrenor principal, a rămas doar team-manager)
Ştiinţa Explorări Baia Mare
Au venit:
Mihai Coasă (17.11.1989, 1,95 m, centru, Unirea Dej)
Igor Didorciuc (Moldova, 07.05.1984, 1,94 m, extremă, Unirea Dej)
Gabriel Cherbeleaţă (04.05.1991, 1,97 m, universal, CS Volei Municipal Zalău)
Ryan Thompson (SUA, 15.10.1990, 2,08 m, centru, AO Orestiadas Orestiada, Grecia) - transferul nu se mai realizează
Andras Toth (Ungaria, 30.12.1988, 1,90 m, coordonator, RC Kecskemet, Ungaria)
Zoltan Kovacs (Ungaria, 23.08.1986, 2,06 m, centru, RC Kecskemet, Ungaria)
Alan Barbosa Domingos (Brazilia, 15.02.1980, 1,90 m, libero, Vôlei Brasil Kirin Campinas, Brazilia) - FOTO
Au rămas din campionatul trecut: Liviu Rîpeanu (coordonator), Andrei Veber (universal), Gheorghe Socaciu (centru), Ciprian Neamţ (centru), Florin Bălhăceanu (extremă), Csaba Nagy (extremă), Rolland Balog (libero), Paul Olar (libero), Marius Botea (antrenor principal), Sorin Pop (antrenor secund)
Au plecat: Dragoş Răileanu (coordonator, VCM LPS Piatra Neamţ), Jelle Hilarius (Olanda, universal, Landstede Volleyball, Olanda), Shawn Sangrey (SUA, universal, retras din activitate), Patriciu Păştean (centru, Universitatea Cluj), Beau Graham (Australia, centru sau universal), John Klanac (SUA, extremă sau universal, Los Patriotas de Lares, Puerto Rico), Silviu Suson (extremă, Arcada Galaţi)
Banatul Caransebeş
Au venit:
Igor Merkushev (Ucraina, 21.02.1984, 1,96 m, extremă, Afyon Belediyespor Voleybol, Turcia, liga a doua) - transferul nu se mai realizează, jucătorul este accidentat
Frederico Leonardo Teixeira (Brazilia, 30.11.1981, 1,90 m, extremă, Lamia SC, Grecia)
Srdjan Pantelić (Serbia, 14.09.1988, 1,85 m, libero, Dinamo București)
Gregory Faulkner (SUA, 30.07.1992, 2,04 m, centru, California State University, Northridge, SUA)
Antwain Delawarence Aguillard (SUA, 22.08.1989, 2,00 m, centru, Tonazzo Padova, Italia)
Vladimir Čedić (Serbia, 06.10.1987, 2,04 m, universal, Hurrikaani Loimaa, Finlanda)
Aivars Petrusevics (Letonia, 02.12.1984, 1,92 m, extremă, Hurrikaani Loimaa, Finlanda)
Valentin Pereu - antrenor principal
Au rămas din campionatul trecut: Laurenţiu Vînătoru (coordonator), Ionuţ Teleleu (coordonator), Fabian Birău (centru, a devenit şi antrenor secund), Filip Todor (centru sau universal), Emil Lung (extremă), Silviu Bejenariu (extremă), Sergio Diaconescu (extremă sau libero)
Au plecat: Ioan Trică (coordonator, Dinamo București), Raul Oprişor (universal), Miloš Simović (Muntenegru, universal), Vladan Aleksić (Serbia, centru, Tricolorul LMV Ploieşti), Dan Borota (extremă, SCM U. Craiova), Nenad Sormaz (Bosnia, extremă, Chemie Volley Mitteldeutschland, Germania), Sorin Schiesz (extremă, va fi și antrenor principal la Clubul Sportiv Universitar "Universitatea de Vest" Timișoara, Divizia A2), Vladimir Jović (Serbia, libero, Association Sportive Orange Nassau, Franţa, liga a doua), Florin Balica (libero), Dimitar Pangarov (Bulgaria, antrenor principal)
VCM LPS Piatra Neamţ
Au venit:
Robert-Mihail Ţuţea (09.06.1983, 2,02 m, extremă, Phoenix Şimleu Silvaniei)
Lucian-Elen Tofan (23.10.1984, 2,02 m, universal, Phoenix Şimleu Silvaniei)
Dan-Ştefan Florea (14.10.1992, 1,86 m, coordonator, Phoenix Şimleu Silvaniei)
Dragoș Răileanu (31.01.1991, 1,92 m, coordonator, Știința Explorări Baia Mare)
Sorin-Andrei Dragomir (10.11.1993, 1,95 m, extremă, Arcada Galați)
Aleksandar Vidakov (Serbia, 1991, 1,84 m, libero, OK Mladi Radnik Požarevac, Serbia)
Stefan Ilić (Serbia, 29.07.1986, 2,02 m, centru, Biogas Volley Näfels, Elveția)
Marian Constantin - antrenor principal (de la VC Unic LPS Piatra Neamț, echipă feminină)
Au rămas din campionatul trecut: Ştefan Lupu (centru), Cătălin Stoenete (centru), Cristian Iosif (extremă), Serghei Predius (Moldova, extremă), Sergiu Filip (extremă, revenit după împrumutul la Știința Bacău, Divizia A2), Nicolae Buruş (antrenor secund)
Au plecat: Ştefan Cazacu (coordonator, Știința Bacău, Divizia A2), Peter Kecskemeti (Ungaria, coordonator, Universitatea Cluj), Mihai Voleanschi (Moldova, universal, Dinamo Chișinău, Moldova), Alin Bălan (universal, Dinamo București), Gabriel Kis (universal, Steaua București, Divizia A2), Pavel Mocanu (Moldova, centru), Codrin Mocanu (centru, Unirea Dej), Rareş Gavril (libero, retras din activitate), Dan Gavril (antrenor principal, Penicilina Iași, echipă feminină)
Tricolorul LMV Ploieşti (echipă nou promovată)
Au venit:
Eugen-Traian Teotoc (13.01.1985, 1,95 m, coordonator, reactivat)
Andrei-Dan Grigoraş (02.06.1993, 1,85 m, universal, Steaua București)
Florin Voinea (27.09.1980, 1,87 m, extremă, SCM U. Craiova)
Cristian Luis Imhoff (Argentina, 14.01.1986, 2,02 m, universal, Unirea Dej)
Vladan Aleksić (Serbia, 06.03.1982, 2,00 m, centru, Banatul Caransebeş)
Tomi Rumpunen (Finlanda, 11.04.1987, 1,94 m, extremă, Loimu Raisio, Finlanda)
Gjoko Josifov (Macedonia, 06.03.1985, 2,05 m, centru, Steaua Bucureşti, Divizia A2)
Au rămas din campionatul trecut: 5. Cosmin Ghimeş (30.07.1979, 1,95 m, coordonator), 14. Tudorel Farcaş (08.01.1987, 1,92 m, universal sau extremă), 11. Alexandru Voinea (20.03.1993, 1,96 m, centru), 9. Ştefan Someşan (21.06.1988, 1,93 m, extremă), 10. Mădălin Marinescu (13.01.1979, 1,94 m, extremă şi antrenor secund), 15. Alexandru Călin (06.10.1980, 1,89 m, libero), Marian Anton (antrenor principal)
Au plecat: 2. Sorin-Andrei Ioan (01.10.1989, 1,80 m, coordonator), 13. Răzvan Purice (12.12.1977, 2,02 m, universal, Știința Bacău, Divizia A2), 12. Sergiu Marinca (07.02.1988, 1,95 m, centru), 4. Răzvan-Theodor Popa (22.06.1992, 1,90 m, centru), 8. Eduard Ocunschi (24.01.1995, 2,04 m, centru, Știința Bacău, Divizia A2), 7. Sebastian Palfi-Tamaş (12.05.1987, 1,84 m, extremă)
Universitatea Cluj (echipă nou promovată)
Au venit:
Patriciu Păștean (25.01.1987, 1,95 m, centru, Știința Explorări Baia Mare)
Vlad-Gavril Negrean (16.04.1987, 1,90 m, universal, Phoenix Şimleu Silvaniei)
Florin Filip (23.06.1990, 1,90 m, universal sau extremă, Phoenix Şimleu Silvaniei)
Peter Kecskemeti (Ungaria, 05.10.1985, 1,96 m, coordonator, VCM LPS Piatra Neamţ)
Alexandru-Dan Magdaş (30.06.1995, 1,98 m, centru, Unirea Dej)
Cătălin-Dănuț Neag (31.03.1996, 1,82 m, extremă sau libero, CSȘ LAPI Dej)
Daniel Banu - director tehnic la secția de volei a clubului
Au rămas din campionatul trecut: 5. Şerban-Ionuț Silaşi (07.01.1994, 1,86 m, coordonator), 15. Adrian-Paul Briscan (12.03.1982, 1,96 m, universal, va fi și antrenor secund), 8. Adrian Pop (30.04.1993, 1,97 m, centru), 4. Romeo-Attila Lotei (26.04.1979, 1,99 m, centru și antrenor principal), 3. Ionuţ Badea (27.10.1981, 1,98 m, extremă), 9. Mihai-George Ciupe (10.03.1993, 1,92 m, extremă), 1. Mădălin-Andrei Dăineanu (24.11.1995, 1,91 m, extremă), 13. Mihai-Ioan Popovici (13.09.1991, 1,83 m, libero)
Au plecat: 2. Radu-Florin Predescu (13.05.1991, 1,97 m, coordonator), 11. Adrian-Ionuţ Cociş (05.04.1990, 1,94 m, universal, împrumut la CSM Cîmpia Turzii, Divizia A2), 10. Daniel-Nicolae Todoran (21.06.1982, 1,95 m, centru și antrenor secund, retras din activitate), 7. Dacian-Gabriel Ardelean (09.05.1994, 1,90 m, centru, retras din activitate), 6. Sergiu-Remus Ivan (22.06.1994, 1,86 m, extremă, retras din activitate), 12. Dorian-Andrei Hăşmăşan (22.03.1994, 1,80 m, libero, retras din activitate)















